Publicat pe

Simpozionul dedicat comemorării a 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului Voievod Neagoe Basarab

Cuvânt de deschidere la Simpozionul dedicat comemorării a 500 de ani de la trecerea la cele veșnice a Sfântului voievod Neagoe Basarab

Seminarul nostru teologic ortodox „Neagoe-Vodă Basarab”, înființat  aici, la Curtea de Argeș, în 1836, are menirea de a-și elogia permanent Sfântul și eminentul său protector, dar mai cu seamă în acest an când s-au împlinit – iată! – 500 de ani de la trecerea sa la cele veșnice, conform inscripției de pe piatra tombală, care indică data de 15 septembrie 1521.

În vara anului 1521, Țara Românească se afla într-un moment crucial, redat cel mai exact de Scrisoarea lui Neacșu din Câmpulung, de la redactarea căreia, în limba română cu caractere chirilice dar și cu câțiva termeni slavonești, s-au împlinit tot 500 de ani. Epistola era menită să avertizeze pe judele Brașovului Hans Benkner despre mișcările turcilor la Dunăre și de trecerea pașei de Nicopole, Mehmed beg, prin Țara Românească; e vorba despre campania de cucerire a Ungariei de către sultanul Soliman Magnificul și despre traversarea Dunării, probabil pe la Porțile de Fier. Să citim un scurt fragment al prețiosului înscris pentru a încerca să înțelegem legătura dintre iminenta primejdie care amenința atunci Țara Românească și sfârșitul oarecum misterios al domniei lui Neagoe Basarab:

„…I pak (De asemenea) să știi domnia ta că au venit un om de la Nicopole de mie mi-au spus că au văzut cu ochii lui că au trecut ceale corabii ce știi și domnia ta, pre Dunăre în sus.

I pak (De asemenea) să știi că bagă den tote orașele câte 50 de oamini, să fie în ajutor în corabii…

I pak (De asemenea) să știi domnia ta că are frică mare și Băsărab de acel lotru de Mahomed beg, mai vârtos de(cât) domniele voastre…”

Asaltul asupra Belgradului dat de turcii sultanului Soliman începând din iunie și culminând cu căderea cetății în 29 august 1521 confirmă tonul alarmist al scrisorii lui Neacșu Lupu, negustor din Câmpulung, și temerile îndreptățite ale voievodului Neagoe. Câteva zile mai târziu, tânărul domn al Ungrovlahiei se stingea la numai 39 de ani, după o domnie de 9 ani și jumătate, după o suferință, se pare, de lungă durată, fără ca istoricii să poată stabili cu exactitate cauza bolii. Ce-i drept nici cronicile Țării Românești nu sunt prea generoase când vine vorba despre sfârșitul lui Neagoe Basarab și al rodnicei lui domnii. Iată doar două exemple:

 „Și au domnit cu bună pace, până au murit în domnie. Și l-au îngropat în sfânta și minunata mănăstirea lui, în Argeș…”, scrie Letopisețul cantacuzinesc.

Iar cronicarul Radu Popescu:

„…când au fost leat 7029 (adică 1521), s-au pristăvit și Neagoe-vodă, domnul rumânilor. Și în urma lui au fost multă gâlceavă pentru domnie, că feciorii lui Neagoe-vodă, Theodosie și altul, au fost mici, rămași cu muma lor Despina…”

Dacă este adevărat ceea ce încearcă să demonstreze cercetătorii că: „timpul istoric nu este o infinitate de fapte, așa cum dreapta în geometrie este o infinitate de puncte” (Philippe Ariès), atunci se cuvine să facem și noi o distincție între fapte monumentale, în cazul voievodului nostru ctitor, impunătoarea Mănăstire de la Curtea de Argeș sau tratatul de morală numit: Învățăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie sau cea mai frumoasă carte tipărită de Macarie din Muntenegru în 1512, vorbim aici despre un Tetraevangheliar – fapte care, așa cum inspirat afirma un istoric, străpung suprafața duratei, și fapte nebănuite, mai ascunse, rămase în umbră, dar fără de care n-am putea înțelege personalitatea celui pe care îl evocăm aici și acum.

Între faptele de căpătâi (cu o minunată expresie românească!) trebuie să așezăm însă susținerea Ortodoxiei în tot Răsăritul nostru creștin, la începutul secolului al XVI-lea, susținere care l-a făcut cunoscut lumii drept ctitor mare a toata Svetagora (adică al Sfântului Munte Athos). Vorbim însă despre tot Răsăritul creștin, până la Mănăstirea Sfânta Ecaterina de pe Sinai și până în inima fostului Imperiu Bizantin, în capitala de la Constantinopol, de unde sosise, în copilăria lui Neagoe, cel ce avea să-i fie dascăl și părinte duhovnicesc, și anume Patriarhul Constantinopolului Nifon al II-lea, trecut la Domnul în 1508 (a nu se confunda cu Nifon I de Constantinopol din secolul XIV!).

Dragi elevi, acum mă adresez vouă: vă recomand să căutați să citiți Viața Sfântului Nifon Patriarhul Constantinopolului, scrisă de un iscusit părinte athonit, Gavriil Protul sau Protosul, unde veți găsi înregistrate toate faptele mari și mici, nebănuite, ale voievodului nostru tânăr în Veac și bătrân pentru noi cei din secolul XXI! În această cronică indirectă a Țării Românești veți afla motivația proclamării primului Sfânt în Biserica noastră Ortodoxă. Autorul acestui act de mare curaj este deci un mirean, nimeni altul decât voievodul Neagoe Basarab, fiu postum al voievodului Basarab cel Tânăr Țepeluș, așa cum au demonstrat cei mai credibili istorici români, și, în același timp, fiul adoptiv al marelui vornic Pârvu Craiovescu, fratele marelui ban Barbu Craiovescu, ctitorul Bistriței vâlcene.

Prin urmare, despre faptele monumentale s-a vorbit, s-a scris, a curs multă cerneală de-a lungul acestor sute de ani. Vom vorbi și noi astăzi, cu ocazia acestui Simpozion științific și comemorativ. Despre faptele rămase în umbră, se cuvine să insistăm să le aducem la lumină chiar cu ajutorul vostru, tânără generație de viitori teologi, studenți, preoți sau cercetători! Astăzi, când există riscul dezintegrării sistemelor de gândire tradiționale, când suntem tentați să analizăm mecanismele istoriei medievale în cheia prezentului, Sfântul Neagoe Basarab poate să ne fie un extraordinar dascăl de metodă, dar și un uriaș izvor de cunoaștere.

Prof. Valentin Retevoi – DIRECTORUL SEMINARULUI TEOLOGIC ”NEAGOE-VODA BASARAB”